joi, 22 martie 2012

O istorie dulce - partea a 4 a -

Zahărul a fost motorul comerţului cu sclavi care a dus milioane de africani în America, începând cu secolul al XVI-lea. Istoria fiecărei naţiuni din Caraibe şi America de Sud a fost modificată definitiv de plantaţiile de trestie-de-zahăr aclimatizată de super-puterile europene ale acelor timpuri.

Unii istorici consideră că profiturile de pe urma comerţului cu zahăr au fost atât de mari, încât au ajutat statele sud-americane şi caraibiene să-şi câştige independenţa faţă de Marea Britanie.
Pe la 1750, doar în insulele britanice funcţionau peste 120 de rafinării de zahăr, care produceau circa 30.000 tone pe an. Zahărul încă era un produs de lux, iar profiturile erau atât de mari, încât era numit „aurul alb”.

În Anglia, taxele încasate pe zahăr au atins în 1781 un total de 326.000 lire, iar în 1815 s-au obţinut 3.000.000 de lire, cifre imense pentru acele timpuri. În 1874 guvernul britanic, condus de primul ministru Gladstone, a abolit taxa pe zahăr, iar preţul a coborât până la un nivel pe care şi-l putea permite o mai mare parte a populaţiei.

miercuri, 21 martie 2012

O istorie dulce - partea a 3 a -

În 1458, un document despre mărfuri şi standardele lor de calitate, scris la Ragusa, spunea: „Zahărul candel trebuie să fie alb, lucios, cu cristale mari, uscat şi curat. Căpăţânile de zahăr trebuie să fie formate dintr-o pastă albă, uscată şi compactă, iar pulberea obţinută din ele trebuie să fie granulată.” Calitatea acestor produse este descrisă ca şi cum ar fi vorba despre produse existente astăzi în supermarket.

Escala lui Cristofor Columb de la Gomera, în Insulele Canare, în luna august 1492, a dus la răspândirea trestiei-de-zahăr în Lumea Nouă. În 1493 a plantat-o deja în Caraibe. Clima de acolo era atât de avantajoasă, încât s-au pus bazele unei adevărate industrii. La începutul secolului următor zahărul era deja cultivat în mare parte din America tropicală. Portughezii au dus-o apoi în Brazilia.

Zahărul a câştigat enorm în popularitate şi a devenit egal ca valoare cu aurul. A devenit la fel de preţios ca moscul, mirodeniile şi perlele. Totuşi, preţul zahărului a început apoi să scadă treptat, datorită producerii lui pe scară tot mai mare. Producţia a crescut mai ales în coloniile britanice din America de Nord, în Cuba şi Brazilia.

În secolul al XVIII-lea, zahărul a devenit cea mai populară dintre delicatese. Acest lucru a fost rezultatul direct al modificării obiceiurilor din dieta occidentală şi nu numai, odată cu apariţia unor alimente ca dulceţuri şi gemuri, bomboane, ceai, cafea şi cacao etc.

Zahărul a devenit o necesitate. De la îndulcitorul de bază, până la patiseria şi cofetăria de înaltă clasă, zahărul a devenit un aliment necesar la toate nivelurile societăţii. În curînd producţia de zahăr s-a răspândit şi în alte părţi ale lumii, precum Fidji, Mauritius, Columbia. Natal şi Queensland. Şi aici, acest proces ce necesită multă muncă fizică este pus în legătură cu sclavia pe scară largă.

marți, 20 martie 2012

O istorie dulce - partea a 2 a -

Pe la 1410, în Sicilia existau deja 30 de rafinării de zahăr doar în Palermo. Au apărut regulamente şi legi speciale care guvernau cultivarea şi transportul trestiei-de-zahăr. Acesta era atât de valoros pentru economie, încât muncitorii erau legaţi prin lege de rafinării şi aveau imunitate din punct de vedere legal în sezonul în care rafinăriile lucrau din plin.

Deşi cruciadele erau în plină desfăşurare, comerţul rămăsese la fel de important. Însuşi papa Inocenţiu al III-lea a acordat Veneţiei o licenţă de a face comerţ cu sarazinii, în 1198, lucru ce arată că schimburile comerciale cu Orientul erau mult prea importante pentru a fi stopate de război.
Conform „Istoriei ilustrate a cruciadelor”, a lui Jonathan Riley-Smith, un castel din Paphos, din insula Cipru, construit probabil de cavalerii Ospitalieri, avea în 1191, în subsoluri, o moară de zahăr. Acest lucru indica faptul că zahărul era produs în castel, apoi îmbarcat spre Europa unde era vândut pe bani peşin, ce urmau să se întoarcă pentru a umple cuferele Ospitalierilor.

Frederik al II-lea, împăratul Sfântului Imperiu Roman de origine Germană, încuraja în 1202 producţia de mătase şi de zahăr, conform cărţii „O istorie a Siciliei”, a lui D. Mack Smith şi Christopher Duggan. Tot Frederik, în 1231, la Melfi, a decretat „Liber Augustalis”, în care, printre alte legi, existau unele privitoare la cultivarea trestiei-de-zahăr, şi în care se sublinia importanţa veniturilor provenite din taxele puse pe zahărul procesat.

În lista de reţete din “Le Menagier de Paris“, 1393, zahărul era menţionat de 72 de ori în diferite forme, în timp ce, pentru comparaţie, mierea era listată doar de 24 de ori. Se poate deci concluziona că în secolele al XIII-lea şi al XIV-lea, în Europa, zahărul era disponibil relativ uşor în Anglia, Franţa, Spania şi Italia, ca pudră şi blocuri, şi se folosea la gătit şi în scop medical, pe scară mai largă decât mierea!

-va urma-

luni, 19 martie 2012

O istorie dulce - partea 1 -

Se crede că trestia-de-zahăr a fost folosită de om pentru întâia oară în Polinezia, de unde s-a răspândit în India. Acolo, primele urme de zahăr cristalizat s-au întâlnit în timpul dinastiei Gupta (între anii 320 – 550 d.H). În acea epocă, oamenii mestecau trestie-de-zahăr în forma sa crudă, pentru a-i extrage dulceaţa, căci conceptul cristalizării zahărului nu era incă important.
El a fost descoperit tot de indieni, care au realizat că zahărul devenea astfel nu doar mai uşor de depozitat, dar şi mai uşor de transportat. Această descoperire a fost începutul producerii zahărului.
Călugării budişti au dus în China procesul de cristalizare a zahărului, ca şi secretele cultivării trestiei-de-zahăr.
Metoda primitivă de cristalizare a zahărului implica zdrobirea trestiei, pentru a i se extrage sucul. Acesta era apoi fiert, sau uscat la soare, pentru a obţine cristalele de zahăr, asemănătoase pietrişului. .
În anul 510 î.H. împăratul persan Darius a invadat India, unde a găsit „trestia care dă miere fără albine”.
Macedonenii au fost cei care au răspândit cultivarea ei în Persia şi au introdus zahărul în zona mediteraneană. Secretul trestiei-de-zahăr, ca şi multe altele, a fost păstrat cu stricteţe, iar produsul a fost exportat cu profituri imense.
Expansiunea majoră a popoarelor arabe, din secolul VII d.H., a fost evenimentul care a dus la spargerea secretului. Când aceştia au invadat Persia în 642, au găsit culturile de trestie-de-zahăr şi au învăţat cum să prepare produsul. Pe măsură ce expansiunea lor a continuat, arabii au aclimatizat culturile şi au răspândit fabricarea zahărului, inclusiv în Africa de Nord, Sicilia şi Spania.
În 827 musulmanii au debarcat prima oară în Sicilia.
Practic, toate produsele pentru care astăzi Sicilia este renumită au fost introduse de arabi: lămâi, portocale amare, roşcove, bumbac, duzi, trestie-de-zahăr, cânepă, curmale, oţetari, papirus, fistic, pepeni etc. Datorită arabilor Sicilia a început să producă rahăr alb, rafinat, încă din anii 800. . Occidentalii au descoperit zahărul cu ocazia cruciadelor în secolul XI. Au revenit acasă aducând cu ei „noua mirodenie”. Prima înregistrare scrisă a zahărului s-a petrecut în Anglia, în 1099.

-va urma-

marți, 13 martie 2012

Marţi 13

În credinţa populară, ziua de marţi este rezervată preexistenţei, adică "Lumii de dincolo", ceea ce aduce trei ceasuri rele.

Superstiţioşi sau nu, ziua de marţi cu cele trei ceasuri rele ale ei este o zi ghinionistă pentru unii, dar norocoasă pentru alţii. Dacă aceeaşi distincţie este valabilă şi în cazul numărului 13, atunci alăturarea celor două nu poate să fie decât una nefastă, pentru că separat, acestea au conotaţie negativă.

În astrologia orară, timpul se măsoară în ore planetare, ceasurile rele fiind determinate de orologiile cosmice. Astfel, fiecare zi a săptămânii începe la răsăritul Soarelui cu ora ce corespunde planetei guvernatoare a zilei respective. Ziua de marţi, în acest caz, începe la ora la care răsare Soarele, ca atare, prima oră planetară a oricărei zile de marţi aparţine planetei Marte care guvernează ziua respectivă. Pe parcursul celor 24 de ore, şapte planete diferite guvernează câte o oră, care se succed de mai multe ori până la finalul zilei. Dintre toate însă, Marte şi Saturn sunt considerate planete malefice, a căror simbolistică este negativă.

Adesea, superstiţiile iau naştere în urma unor asocieri pe bază de coincidenţe bizare, diferite semne şi evenimente care se petrec în împrejurări similare şi inexplicabile. Potrivit unor intrepretări, ghinionul atribuit numărului 13 este explicat de existenţa celor 13 lune pline care există pe parcursul unui an. Astfel, numeroase popoare consideră numărul 13 ca fiind blestemat şi aducător de nenorociri.

În mod paradoxal, 13 este de fapt, un număr norocos în unele tradiţii, iar în unele culturi, reprezintă Divinitatea însăşi. În calendarul mayaş, anul avea 13 luni şi 13 zodii. Pentru maiaşi, această dată avea semnificaţii simbolice importante precum proprietăţi purificatoare şi reprezintă încercarea, suferinţa şi moartea, adică ciclicitatea.

Uita de ghinion si de cele 3 ceasuri rele si cumpara o gogoasa Dots din una din cele 4 locatii din Bucuresti, Cafe Gloria Jeans din Mall Vitan, Baneasa Shopping Center, Afi Palace Cotroceni si Cafe Zodiac din Afi Palace Cotroceni.
Va dorim o zi in care norocul sa fie de partea voastra!

luni, 12 martie 2012

Timpul este cea mai importantă sursă de stres

S-a demonstrat că există importante legături între prezenţa „stresorilor” datoraţi timpului şi nemulţumirea pe plan profesional şi o serie de afecţiuni, cum sunt: hipertensiunea, nivelul crescut al colesterolului, îmbătrânirea prematură şi altele.
În situaţia unui management defectuos al timpului, stresul se manifestă subtil, persoanele supuse la stres tinzând să-şi accentueze comportamentul uzual : cele retrase devin şi mai retrase şi necomunicative iar cei care preferă singurătatea vor evita pe cât posibil şi mai mult compania altor persoane. Iar cei care vor lucra până târziu vor lucra şi mai mult, cu un orar prelungit.
Se pot adăuga dereglările de somn, izolarea faţă de ceilalţi membri ai organizaţiei, abuzul de medicamente. Toate acestea au drept consecinţă scăderea eficacităţii şi chiar adâncirea proastei gestionări a timpului.


Managementul înseamnă conducerea eficientă şi eficace a unei activităţi. Din perspectiva aceasta, managerul nu poate face afaceri profitabile pentru firma de care răspunde dacă nu ştie să gestioneze eficient resursele. Iar timpul este o resursă economică preţioasă, pretenţioasă şi ireversibilă: timpul este cea mai rară resursă fiind neînlocuibil dar în acelaşi timp “nelimitat”; este scump dar nu poate fi cumpărat, depozitat, multiplicat iar pierderea sa nu poate fi asigurată nici de cea mai mare firmă de asigurări din lume, deci nu poate fi “despăgubit”; este foarte perisabil şi inelastic.
Cu toate acestea, timpul nu este proprietatea nimănui, este impersonal, al tuturor şi nu este reţinut de frontiere fizice.


Nu exista instrumente de organizare a timpului care sa functioneze pentru toata lumea la fel. In schimb, trebuie sa hotaram ce functioneaza mai bine in cazul nostru, pentru noi ca indivizi, in momentul respectiv.



Un factor important pe care trebuie sa-l iei in considerare este echilibrul! Nu suntem facuti sa ne concentram asupra unui singur lucru, excluzandu-le pe toate celelalte. Trebuie sa avem grija sa ne facem timp pentru relaxare, pentru sport, pentru prieteni si pentru distractie


Fii tu cu tine un bun manager! Admintreaza-ti timpul eficient si aloca timp si pentru lucruri mici care iti aduc bucurie! Incepe ziua cu o cafea si o gogoasa Dots!
In drum spre birou opreste-te la cafenele Gloria Jeans din Mall Baneasa, mall Vitan si Afi Palace Cotroceni , cumpara o gogoasa Dots si admistreaza-ti timpul cu zambetul pe buze si plin de energie!