marți, 21 februarie 2012

Dulcele permis

Slabeste fara sa uiti gustul dulce! Produsele zaharoase sunt apreciate de consumatori datorita proprietatilor: gust, aroma, culoare. Cine poate rezista unei gogosi cu glazur si umplutura de ciocolata?
Totusi, zaharul creste rapid glicemia si, in afara de aportul energetic, nu ofera niciun beneficiu organismului. Corpul uman poate functiona fara vreun gram de zahar in alimentatie.
Dar gustul… ce ne-am facem daca n-ar exista „dulcele”? Ca sa ne delectam fara prea mari procese de constiinta ca ne vom ingrasa, exista dulciurile light.
Dulciurile light contin indulcitori sintetici, fiind utilizate de catre persoanele care doresc sa slabeasca sau sa-si mentina greutatea, precum si de pacientii cu diabet. Un alt avantaj al produselor care contin indulcitori sintetici este ca nu produc carii dentare. Pentru aceste caracteristici au fost la mare cautare, dar la ora actuala exista foarte multe controverse legate de efectele indulcitorilor sintetici asupra organismului, mai ales cand sunt consumate in exces.

Cei mai cunoscuti indulcitori sintetici:
Zaharina exista de aproximativ 100 de ani, nu are calorii, nu creste glicemia si este de 300 pana la 500 de ori mai dulce decat zaharul. Zaharina este considerat unul dintre cei mai siguri indulcitori.
Ciclamatul are o puterea de indulcire de 30-80 ori mai mare decat zaharul, cel mai utilizat fiind ciclamatul de sodiu. Datorita puterii de indulcire mici si a componentei reziduale neplacute, nu se recomanda utilizarea sa in concentratii mari.
Aspartamul a fost descoperit in 1965 si de atunci gama de produse alimentare in care este folosit s-a largit continuu. Este prezent in guma de mestecat, cereale, gelatina, bauturi carbogazoase. Actualmente este utilizat in peste 6000 de produse alimentare. In conditii nefavorabile de temperatura si pH se descompune rapid, de aceea nu poate fi folosit la gatit. Aspartamul are continut caloric, insa este de 160–220 de ori mai puternic decat sucroza, deci cantitati foarte mici sunt necesare pentru indulcire. Este contraindicat persoanelor care sufera de fenilcetonurie, o afectiune metabolica; de aceea produsele care contin aspartam au specificat pe eticheta ca reprezinta o sursa de fenilalanina.
Acesulfamul este un indulcitor cu stabilitate aproape nelimitata, putand fi folosit in majoritatea produselor alimentare. Aportul sau energetic este nul, dar se utilizeaza de obicei asociat cu alti indulcitori datorita componentei reziduale amare, care la concentratii mari afecteaza gustul produsului.

Persoanele sanatoase nu au de ce sa apeleze la indulcitori. Ei pot folosi zaharul si pot consuma produse cu zahar, dar moderat, fara excese. Organismul, cand simte gustul dulce, fie ca e de la indulcitori, fie ca e de la zahar va cere un aport de calorii. Gustul dulce pur si simplu creste apetitul.
Moderatia, inainte de toate si pofta buna!

Un comentariu:

  1. Am consumat asta vara cam cite 30 de tablete de sucrazit pe zi Faceam ceaiuri cite 3 4 litri pe zi il indulceam cu sucrazit si il puneam la rece ca sa am in loc de apa AM CONSTATAT CA de la sucrazit i mi apareau pe scalp niste bube care ma mincau destul de tare

    RăspundețiȘtergere