În 1458, un document despre mărfuri şi standardele lor de calitate, scris la Ragusa, spunea: „Zahărul candel trebuie să fie alb, lucios, cu cristale mari, uscat şi curat. Căpăţânile de zahăr trebuie să fie formate dintr-o pastă albă, uscată şi compactă, iar pulberea obţinută din ele trebuie să fie granulată.” Calitatea acestor produse este descrisă ca şi cum ar fi vorba despre produse existente astăzi în supermarket.
Escala lui Cristofor Columb de la Gomera, în Insulele Canare, în luna august 1492, a dus la răspândirea trestiei-de-zahăr în Lumea Nouă. În 1493 a plantat-o deja în Caraibe. Clima de acolo era atât de avantajoasă, încât s-au pus bazele unei adevărate industrii. La începutul secolului următor zahărul era deja cultivat în mare parte din America tropicală.
Portughezii au dus-o apoi în Brazilia.
Zahărul a câştigat enorm în popularitate şi a devenit egal ca valoare cu aurul. A devenit la fel de preţios ca moscul, mirodeniile şi perlele. Totuşi, preţul zahărului a început apoi să scadă treptat, datorită producerii lui pe scară tot mai mare. Producţia a crescut mai ales în coloniile britanice din America de Nord, în Cuba şi Brazilia.
În secolul al XVIII-lea, zahărul a devenit cea mai populară dintre delicatese. Acest lucru a fost rezultatul direct al modificării obiceiurilor din dieta occidentală şi nu numai, odată cu apariţia unor alimente ca dulceţuri şi gemuri, bomboane, ceai, cafea şi cacao etc.
Zahărul a devenit o necesitate. De la îndulcitorul de bază, până la patiseria şi cofetăria de înaltă clasă, zahărul a devenit un aliment necesar la toate nivelurile societăţii. În curînd producţia de zahăr s-a răspândit şi în alte părţi ale lumii, precum Fidji, Mauritius, Columbia. Natal şi Queensland. Şi aici, acest proces ce necesită multă muncă fizică este pus în legătură cu sclavia pe scară largă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu