Zahărul a fost motorul comerţului cu sclavi care a dus milioane de africani în America, începând cu secolul al XVI-lea. Istoria fiecărei naţiuni din Caraibe şi America de Sud a fost modificată definitiv de plantaţiile de trestie-de-zahăr aclimatizată de super-puterile europene ale acelor timpuri.
Unii istorici consideră că profiturile de pe urma comerţului cu zahăr au fost atât de mari, încât au ajutat statele sud-americane şi caraibiene să-şi câştige independenţa faţă de Marea Britanie.
Pe la 1750, doar în insulele britanice funcţionau peste 120 de rafinării de zahăr, care produceau circa 30.000 tone pe an. Zahărul încă era un produs de lux, iar profiturile erau atât de mari, încât era numit „aurul alb”.
În Anglia, taxele încasate pe zahăr au atins în 1781 un total de 326.000 lire, iar în 1815 s-au obţinut 3.000.000 de lire, cifre imense pentru acele timpuri. În 1874 guvernul britanic, condus de primul ministru Gladstone, a abolit taxa pe zahăr, iar preţul a coborât până la un nivel pe care şi-l putea permite o mai mare parte a populaţiei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu